ECD home ce înseamnă ECD

Ce înseamnă ECD

Simona VELEA
cercetător, ISE

Perioada anilor '90 a fost numită de Ralf Dahrendorf decada "cetăţeniei", datorită transformărilor istorice care au influenţat evoluţia conştiinţei civice şi a educaţiei pentru cetăţenie: tranziţiile postcomuniste, criza statului bunăstării, globalizarea economică şi culturală. În opoziţie cu deprecierea valorilor fundamentale ale epocii moderne - munca, societatea de masă şi statul naţional - această perioadă este caracterizată şi de renaşterea virtuţii cetăţeneşti. De fapt, aşa cum remarca Cezar Bîrzea (2000), "în toate perioadele caracterizate de crize şi dileme, idealul cetăţenesc a fost invocat ca o speranţă, ca o soluţie sau ca un nou proiect al civilizaţiei". În aceste condiţii, educaţia pentru cetăţenie este considerată ca cel mai eficace mijloc pentru stabilirea unui nou contract social, bazat pe drepturile şi îndatoririle cetăţenilor, care ar reinstaura coeziunea socială şi solidaritatea bazată pe ordinea morală.

Educaţia pentru cetăţenie a reprezentat una dintre preocupările majore ale celor mai importante organizaţii interguvernamentale sau nonguvernamentale: UNESCO, Uniunea Europeană, Consiliul Europei, OSCE, CIVITAS, OECD, IEA, IBE.

"Educaţia pentru cetăţenie democratică înseamnă învăţarea comportamentului democratic printr-o diversitate de experienţe şi practici sociale" (Bîrzea, C., 2000). "Pentru Consiliul Europei, adjectivul "democratică" subliniază faptul că este vorba despre o cetăţenie bazată pe principiile şi valorile pluralismului, întâietatea legii, respectarea demnităţii umane şi a diversităţii culturale ca bogăţie. (…) Astfel, conceptele de participare, democraţie sau cetăţenie participantă par să fie tot mai mult recunoscute ca fiind vitale pentru viitorul vieţii noastre împreună. Se pune problema ca fiecare să aibă un loc în societate şi să contribuie la dezvoltarea ei la orice nivel, dincolo de actul politic de a vota. Se pune problema ca fiecare să aibă control asupra mediului în care trăieşte. Reducerea obstacolelor la participare, în special a obstacolelor socio-economice, reprezintă o parte integrantă a oricărei strategii menite să întărească cetăţenia într-o societate democratică. (…)
Cooperare, participare, dialog şi respect sunt cuvinte care desemnează atitudini pe care trebuie să le aibă toţi oamenii dintr-o şcoală, în special adulţii, atitudini care trebuie să inspire activităţile în şcoli şi atmosfera generală a vieţii într-o şcoală. (François Audigier, Concepte de bază şi competenţe esenţiale referitoare la educaţia pentru cetăţenie într-o societate democratică, Consiliul Europei, 2000).

Conceptul de cetăţenie

Conceptul "cetăţenie" este departe de a avea un sens unanim acceptat, înregistrând în timp multiple definiţii. În general, se pune problema apartenenţei la o comunitate, ceea ce presupune drepturi - în special drepturi politice - şi obligaţii. În acest sens, cetăţeanul este întotdeauna "co-cetăţean", cineva care trăieşte împreună cu ceilalţi. Cetăţeanul este o persoană care are drepturi şi îndatoriri într-o societate democratică. Primul drept este acela de a avea posibilitatea stabilirii legii; prima îndatorire este aceea de a respecta legea, exercitându-şi libertatea, organizându-şi relaţiile cu ceilalţi în cadrul definit de lege. Cetăţenia într-o societate democratică implică autonomia individului, moderată de responsabilităţi şi de cunoaşterea obligaţiilor juridice şi morale pe care le presupune viaţa împreună şi respectarea celuilalt.

T. H. Marshal, în cartea sa "Cetăţenia şi clasa socială" (Editura Universităţii Cambridge, 1950), sugera că cetăţenia poate fi eficace doar atunci când asigură accesul la trei tipuri principale de drepturi. În acest fel, autorul identifică trei componente ale cetăţeniei:

• componenta civilă, care include drepturile referitoare la libertatea individuală;
• componenta politică - de ex., dreptul la participare în exersarea puterii politice şi de a vota şi a fi ales în instituţii parlamentare;
• componenta socială a cetăţeniei, care se referă la drepturile la un standard decent de viaţă şi accesul egal la educaţie, sănătate, locuinţă şi un venit minim.

Cetăţenia înseamnă în acelaşi timp un statut şi un rol. Ca statut juridic şi politic, cetăţenia reprezintă ansamblul de drepturi şi libertăţi pe care statul le acordă cetăţenilor săi, un echilibru între drepturi şi îndatoriri, un contract civic între stat şi individ - ca subiect al dreptului, norme legale care definesc apartenenţa la un organism politic, loialitatea cetăţeanului faţă de statul care îl protejează şi îi acordă drepturi civice, asigurarea accesului la viaţa publică şi participarea civică.

Ca rol social, cetăţenia reprezintă una dintre identităţile individului şi presupune dezvoltarea anumitor competenţe sau a unei culturi civice care fac posibilă exercitarea efectivă a statutului de cetăţean.

Perspective istorice ale cetăţeniei

În Grecia Antică, "cetăţeni" erau cei care aveau dreptul legal de a participa la afacerile statului. Nu toţi locuitorii unui stat erau "cetăţeni" (de ex., sclavii şi femeile erau simpli supuşi). Dezbaterile filosofice ale epocii reflectă preocuparea pentru definirea "bunului cetăţean" şi a virtuţii civice. A apărut astfel ideea îndatoririlor pe care cetăţeanul trebuia să le îndeplinească. Ulterior, cetăţenia a fost asociată cu identitatea naţională, întrucât "statutul legal al unui "cetăţean" era întotdeauna legat de un stat naţional, de unde legătura dintre cetăţenie şi patriotism" (Compass - A Manual on Human Rights Education with Young People, Council of Europe, 2002).

În secolul 19, a apărut preocuparea pentru drepturile egale ale cetăţenilor. Pe măsură ce dreptul de vot s-a extins, justiţia şi drepturile politice au devenit realitate pentru o parte din ce în ce mai mare a populaţiei. În secolul următor, s-a încercat o extindere a drepturilor cetăţenilor la condiţiile de muncă şi de viaţă, pe lângă drepturile civile şi politice. Mobilitatea indivizilor şi evoluţia societăţilor au condus la conceptul de "cetăţenie multiplă", permitând persoanelor să fie simultan cetăţeni ai mai multor ţări. De asemenea, se vorbeşte despre cetăţenie transnaţională. De exemplu, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene posedă din ce în ce mai multe drepturi şi îndatoriri faţă de Uniune ca întreg, pe lângă cele faţă de propriul lor stat naţional. Cetăţenia - conştiinţa cetăţenească - este tot mai puţin legată de un anumit teritoriu. Reprezentarea cetăţeniei ca status şi rol poate fi legată de o anumită regiune sau naţiune, ca şi de o organizaţie, o reţea sau o entitate supranaţională (Europa, Satul Mondial).

Semnificaţiile conceptului de "cetăţenie" sunt diferite: de la accentul pe obligaţiile cetăţenilor, la drepturile acestora, de la valenţele patriotice ale cetăţeanului la competenţele bunului cetăţean.

Obiectivele şi conţinutul ECD

Nucleul educaţiei pentru cetăţenie democratică îl reprezintă formarea copiilor, tinerilor şi adulţilor pentru a deveni cetăţeni activi şi responsabili. ECD urmăreşte promovarea unei culturi a democraţiei şi a drepturilor omului.

Obiectivele educaţiei pentru cetăţenie democratică vizează complexul cunoştinţe- capacităţi - atitudini şi valori.

Cunoştinţe şi reprezentări

• concepte cheie - libertate, justiţie, egalitate, demnitate umană, non-discriminare, democraţie, cetăţenie, drepturi şi responsabilităţi, interdependenţă şi solidaritate, stat de drept;
• cunoaşterea modului de funcţionare a instituţiilor democratice;
• familiarizarea cu instrumentele naţionale şi internaţionale de protecţie a drepturilor omului;
• înţelegerea rolului drepturilor omului în viaţa cotidiană.

Capacităţi

• comunicarea activă - capacitatea de a asculta puncte de vedere diferite, de a-şi apăra poziţia personală şi a altor persoane;
• gândirea critică - procurarea informaţiei relevante, evaluarea critică a experienţelor, sensibilitatea faţă de prejudecăţi şi discriminări, recunoaşterea diferitelor forme de manipulare, luarea de decizii pe bază raţională;
• cooperare, interacţiune şi rezolvare paşnică a conflictelor;
• participarea şi organizarea unor activităţi sociale;
• promovarea şi apărarea drepturilor omului, la nivel local şi la nivel global.

Atitudini şi valori

• responsabilitatea faţă de acţiunile proprii, preocuparea pentru dezvoltarea personală şi schimbare socială;
• curiozitatea, acceptarea şi aprecierea diversităţii;
• empatia şi solidaritatea cu alţii şi dorinţa de a sprijini pe cei ale căror drepturi sunt ameninţate;
• sentimentul demnităţii umane, a valorii personale şi a celorlalţi;
• justiţia socială, dorinţa de a activa pentru idealurile libertăţii, egalităţii şi a respectului pentru diversitate.

Formele educaţiei pentru cetăţenie democratică

• Educaţia formală - învăţare sistematică, structurată şi gradată cronologic, realizată în instituţii specializate (grădiniţe, şcoli, universităţi), de către un personal specializat.
• Educaţia non-formală - activităţi educative desfăşurate în afara sistemului formal de învăţământ de către diferite instituţii educative.
• Educaţia informală - experienţe de învăţare spontană, cotidiană, existenţială, desfăşurate în medii culturale care nu au educaţia ca scop principal.

Educaţia pentru cetăţenie este considerată, pe plan european, ca prioritate a reformelor educaţionale. Aceasta este văzută ca instrument al coeziunii sociale, bazată pe drepturile şi responsabilităţile cetăţenilor. De asemenea, reprezintă o dimensiune majoră a politicilor educaţionale în toate ţările europene. Astfel, se poate spune că educaţia pentru cetăţenie este un scop educaţional, dirijând sistemul de învăţământ către un set de valori comune, cum ar fi: diversitatea, pluralismul, drepturile omului, justiţia socială, bunăstarea, solidaritatea.