ECD home concepte şi competenţe cheie

Concepte şi competenţe cheie

Analiza conceptelor cheie din domeniul educaţiei pentru cetăţenie democratică relevă diveristatea accepţiunilor şi a semnificaţiilor acestora. Explorarea conceptului de cetăţenie evidenţiază o serie de diferenţe ale accepţiunilor, dar şi similitudinile abordărilor. Astfel, cetăţenia ridică întotdeauna problema apartenenţei la o comunitate, ceea ce presupune drepturi şi îndatoriri, în special drepturi politice. "În acest sens, cetăţeanul este întotdeauna co-cetăţean, cineva care trăieşte împreună cu ceilalţi. (…) Cetăţeanul şi cetăţenia există în spaţii democratice, spre exemplu în spaţiile în care persoanele au drepturi şi demnităţi egale şi unde legea este făcută de oameni pentru oameni. Egalitatea politică şi juridică, împreună cu principiul nediscriminării, se combină cu urmărirea maximului de extindere a libertăţilor. Cetăţeanul este o persoană care are drepturi şi îndatoriri într-o societate democratică. Primul drept este acela de a stabili legea; prima îndatorire este aceea de a respecta legea, exercitându-şi libertatea, dezvoltându-şi iniţiativele, organizându-şi relaţiile cu ceilalţi în cadrul definit de lege." (François Audigier, Concepte de bază şi competenţe esenţiale referitoare la educaţia pentru cetăţenie într-o societate democratică, Consiliul Europei, 2000).

Competenţele de bază asociate cu cetăţenia într-o societate democratică sunt cele determinate de construirea unei persoane libere şi autonome, care ăşi cunoaşte şi apără drepturile, îşi asumă responsabilităţile sale în societate.

Noi competenţe ale profesorilor din perspectiva educaţiei pentru cetăţenie

Multe ţări au introdus măsuri de reformă a sistemelor de educaţie, în conformitate cu schimbările sociale, politice şi economice din ultima perioadă. Este important ca şi sistemul de formare a profesorilor să răspundă evoluţiilor curriculum-ului, tehnologiei didactice (metodologiei de predare-învăţare), mijloacelor didactice, materialelor educaţionale pe care profesorii trebuie să fie pregătiţi să le folosească adecvat. Pentru ca aspectele anterioare să fie cu succes implementate, este necesară dezvoltarea unor noi competenţe ale profesorilor. Adaptarea competenţelor profesorului la schimbările curriculare din sistemul şcolar trebuie să ţină seama de factorii care au generat reforma curriculum-ului (evoluţii ale ştiinţei şi tehnologiei, implicaţii ale aspectelor socio-culturale, economice şi politice asupra sistemului de învăţământ, dinamica pieţei muncii).

Tendinţele majore ale reformelor curriculum-ului în plan european constau în: educaţia pentru toţi, relevanţa curriculum-ului pentru individ şi pentru societate, dezvoltarea unor atitudini şi valori dezirabile, dezvoltarea abilităţilor, a gândirii critice, preocuparea pentru adecvarea instruirii la nevoile fiecărui individ, maximizarea potenţialului fiecărui copil, predarea şi învăţarea centrate pe elev, evaluarea holistică a performanţelor. Care sunt implicaţiile acestor tendinţe asupra competenţelor necesare profesorilor?

Evoluţii ale rolului şi competenţelor cadrelor didactice

Paradigmele şi evoluţiile recente ale teoriei şi metodologiei curriculumului, instruirii şi evaluăriia solicită din partea profesorilor noi competenţe, concretizate în:

• preocuparea pentru adecvarea procesului de instruire la nevoile fiecărui individ: capacitatea de a identifica nevoile/domeniile de dezvoltare ale fiecărui elev, de a identifica ritmul dezvoltării (a accepta că dezvoltarea se produce în ritmuri diferite la momente diferite); capacitatea de a adecva situaţiile de învăţare, conţinuturile şi materialele educaţionale la caracteristicile individuale ale elevului, de a încuraja spiritul de iniţiativa şi capacitatea de studiu independent ale elevilor;
• maximizarea potenţialului fiecărui copil (cu deosebire al copiilor dezavantajaţi): capacitatea de a diagnostica nevoile fiecărui elev, în termenii unor caracteristici fizice, cognitive, afective, socio-economice sau culturale;
• evaluarea holistică a performanţelor: capacitatea de a adapta modul de evaluare la dezvoltarea globală a elevului şi de a utiliza informaţiile evaluative pentru a proiecta activităţi de predare-învăţare; dezvoltarea capacităţii de autoevaluare la elevi; elaborarea unor instrumente de evaluare; interpretarea rezultatelor evaluării pentru adoptarea de decizii şi ameliorarea activităţii; utilizarea adecvată a metodelor alternative de evaluare;
• adaptarea la schimbare: capacitatea de a identifica schimbările din societate şi natura lor (direcţii, tendinţe, calitate), a evalua acţiunile/practicile elevilor şi a sugera şi implementa modificările necesare;
• implicarea elevilor în învăţare, dezvoltarea motivaţiei, negocierea cu elevii a diferitelor tipuri de reguli; favorizarea definirii unui proiect profesional al elevului. munca în echipă.

Ideea "educaţiei pentru toţi" - sau, mai bine spus, a educaţiei adaptate nevoilor fiecărui elev - solicită profesorului capacitatea de adaptare la diversitatea elevilor, de sprijinire a achiziţiilor acestuia, de motivare pentru obţinerea de performanţe superioare şi dezvoltarea de capacităţi pentru educaţia permanentă.

Competenţe ale profesorilor din perspectiva educaţiei pentru cetăţenie

În contextul educaţiei pentru cetăţenie, relaţia profesor - elev implică anumite caracteristici care derivă din specificul acestui tip de educaţie şi din următoarele concepte-cheie: responsabilizare, drepturile omului, democraţie participativă, împuternicire (engl., empowerment). Educaţia pentru cetăţenie se înscrie în paradigma conform căreia rolul profesorului nu trebuie să se reducă la a transmite cunoştinţe, iar cel al elevului la a asculta şi a asimila informaţii. Profesorul trebuie să fie mai mult un organizator al situaţiilor de învăţare şi un element de legătură între elev şi societate, care mediază şi facilitează accesul la informaţie. Implicarea elevilor în procesul de decizie începe chiar în contextul procesului didactic, în toate aspectele sale: predare-învăţare-evaluare. Modificarea rolului profesorului se reflectă în: cunoştinţe interdisciplinare vs. cunoştinţe monodisciplinare, proces de predare-învăţare linear, static vs, proces de învăţământ dinamic, interactiv (managementul clasei, metode de predare, învăţare prin cooperare, evaluare etc). Astfel, elevii şi profesorii sunt implicaţi în procesul de învăţământ şi sunt responsabili pentru practicile educaţionale şi pentru rezultatele acestora.

Competenţele profesorilor, din perspectiva educaţiei pentru cetăţenie, sunt:

• abordarea problemelor din perspectiva elevului;
• sesizarea şi acceptarea similitudinilor şi diferenţelor dintre el însuşi şi elevi, ca şi dintre elevii înşişi;
• respectarea drepturilor elevilor şi manifestarea unei atitudini de sensibilitate faţă de nevoile şi interesele lor;
• soluţionarea problemelor şi a situaţiilor ambigue, complexe, din clasă sau din şcoală;
• capacitatea de a se vedea pe sine, ca şi pe elevi, ca membri activi ai comunităţii locale, naţionale şi globale;
• capacitatea de a integra propriile sale priorităţi într-un cadru comun de probleme şi valori, precum şi de a acţiona pe baza deciziilor elevilor;
• capacitatea de a-şi recunoaşte greşelile în faţa unui grup şi de a valorifica din punct de vedere educativ consecinţele acestora;
• capacitatea de a dezbate aspecte ale curriculum-ului ascuns (Bîrzea, C., Educaţia pentru cetăţenie democratică. Perspectiva învăţării permanente. Consiliul Europei,2000).

Pentru dezvoltarea unor atitudini şi valori dezirabile, profesorul trebuie să creeze situaţii de învăţare menite să dezvolte astfel de atitudini, să se descurce în situaţii conflictuale date de opinii/atitudini diferite între indivizi sau între individ şi societate, să evalueze dezvoltarea atitudinilor şi valorilor la elevi.

Teoriile moderne consideră necesară înlocuirea modelului profesorului ca "specialist într-un domeniu, curând depăşit de evoluţiile ştiinţifice" (Maciuc, I, 1998) cu cel al profesorului -formator, capabil să se adapteze la nou, să se autoformeze permanent. Multe ţări au revizuit sau sunt în curs de revizuire a curriculum-ului în conformitate cu schimbările sociale, politice şi economice din ultima perioadă, însă este deosebit de important ca şi sistemul de formare a profesorilor să răspundă acestor noi dezvoltări ale curriculum-ului, ale tehnologiei didactice (metodologii de predare-îmvăţare) şi materialelor educaţionale pe care profesorii trebuie să fie pregătiţi să le folosească adecvat.

Profesorii sunt, poate, partenerii cei mai importanţi în procesul de modernizare a sistemului de învăţământ. În acest context, în general, şi din perspectiva educaţiei pentru cetăţenie, în special, înnoirea rolului profesorului trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

• practicarea drepturilor omului în şcoală, dând prioritate unei pedagogii cooperative şi instaurând un climat de încredere în clasă;
• centrarea pe elev;
• considerarea contextului social şi global, favorizând abordările comune între profesori, pentru gestionarea problemelor;
• rolul de mediator între cursanţi şi mediul lor;
• modernizarea procesului de evaluare: evaluarea ca modalitate de progres, accentul pe evaluarea formativă;
• modernizarea formării profesorului, folosind noi abordări pedagogice şi noile tehnologii informaţionale;
• activismul civic prin Internet.

Relaţia profesor-elev este una de colaborare, de încredere şi de respect reciproc. Elevul nu se simte "controlat", ci sprijinit. Profesorul trebuie să fie mai mult un organizator al situaţiilor de învăţare şi un element de legătură între elev şi societate, care mediază şi facilitează accesul la informaţie. Implicarea în egală măsură a elevilor şi profesorilor în procesul didactic înseamnă responsabilităţi împărtăşite.

Simona VELEA
cercetător, ISE